Cum rezista companiile de recrutare? Scris de Valentina pe 22 Jun 2009 in Recrutare, Diverse,
Asta se intreaba ZF, iar raspunsul, in ciuda peisajului apocaliptic descris, este unul optimist: se descurca atat de bine, incat in primul trimestru au raportat cresteri fata de anul trecut.
Asadar: numarul proiectelor de recrutare scade, preturile scad si ele (se pomeneste acolo de un tarif de 230 Euro pentru un angajat in domeniul vanzarilor), concurenta a devenit acerba, dar incasarile au crescut exact in primul trimestru, cel considerat extrem de dificil pentru mai toate companiile, indiferent de domeniul de activitate?
In aceste conditii intrebarea devine de fapt alta: din ce traiesc firmele de recrutare? Pe noi chiar ne-ar ajuta raspunsul la aceasta intrebare, asadar daca stiti, impartasiti cu noi. Eu n-as paria pe trainining (piata a scazut drastic), nici pe consultanta (piata autohtona nu a fost nicicand extrem de generoasa), atunci care sa fie cartea castigatoare? :)
Gasiti articolul cu pricina aici.
Poveste Scris de Valentina pe 22 Apr 2009 in Recrutare,
Nimeni nu prea intelege de ce este important sa pastrezi istoricul proiectelor de recrutare. Am sa va povestesc o intamplare dintr-un proiect de mult apus, cam de cand erau multe proiecte de recrutare in derulare si putini candidati din care sa poti alege. Poate asa vom intelege mai bine de ce trebuie sa cunoastem trecutul.
Asadar pe vremea aceea (sa luam anul de gratie 2002 in care lucram la o firma mica de IT), CV-urile stateau frumos in format fizic in dosare, iar comentariile despre candidati erau lizibil scrise cu pixul. Un dosar cuprindea cam 10-100 de profile selectate, cele de pe lista scurta si alesul final fiind primele in mapa. Ajungeam intr-un an sa posed cam 40-50 de dosare. Era imposibil sa mai stii cine si cand a aplicat, daca te-ai mai vazut sau nu cu un candidat sau concluziile discutiilor din cadrul interviurilor.
Vad asadar un candidat, ok la interviul initial, trecand apoi cu bine toate testarile. Au urmat alte doua interviuri finalizate de asemenea cu succes. I s-a facut oferta de angajare, a acceptat-o, dar in ziua in care trebuia sa se prezinte la serviciu, ia-l de unde nu-i! Normal ca nu-i voi uita curand nici numele, nici figura, intrucat face parte din acea minoritate pe care imi doresc sa nu o fi cunoscut-o niciodata.
Ulterior, rasfoind dosarele in cautare de potentiali candidati rataciti norocos pe acolo, l-am descoperit in cel putin trei dintre ele, aparand ca neprezentat, asemeni multor altora, la interviul initial de doua ori. Asadar nu avea nici macar vreo vaga motivatie pentru postul/ compania in cauza si probabil ca a treia oara a venit din curiozitatea de a vedea cine-i atat de ambitios sa-l cunoasta dupa atatea refuzuri implicite.
Nu este o coincidenta: comportamentele ne tradeaza intotdeauna! Era imposibil ca un om care nu a simtit nevoia sa anuleze civilizat un interviu, sa devina brusc un gentleman. Poate ca daca as fi avut memorie de elefant as fi putut evita pierderea de timp si costurile acestui proiect esuat. Sunt insa doar un om, asaltat de un noian de informatii, care nu poate tine minte mii de nume, sute de figuri si de conversatii.
De aceea cred cu tarie ca a-ti cunoaste trecutul este esential. Altfel suntem nevoiti sa il retraim, impiedicand astfel progresul. V-am convins?
Ce va fi? Scris de Valentina pe 12 Jan 2009 in Recrutare, Diverse,
Suntem asaltati de vesti negative: criza vine sau se acutizeaza (nu este inca sigur), falimente, concedieri, lipsa de bani si altele asemenea ne pandesc. Ce va fi cu recrutarea? Vor mai avea recruiterii o paine de mancat? Dar cei care furnizeaza solutii software pentru managementul acesteia?
Clar ca bine nu va fi in acest an. Dar experienta de viata acumulata pana acum (am si eu o frumoasa varsta...) m-a invatat sa iau ce este pozitiv din fiecare lucru care se intampla. In acest caz, vestea buna este ca desi toate companiile estimeaza cel mult stagnari, dar cel mai realist scaderi, multe vor avea inca o marja de profitabilitate care sa le permita investitii. Din punctul de vedere al recrutarii, multi uita ca economia romaneasca este una emergenta si ca anumite figuri profesionale au inca o pondere mai mica decat cererea. Aceste pozitii vor fi inca externalizate. In plus este foarte posibil ca disponibilizatii sa nu echilibreze cererea de specialisti de pe piata, din simplul motiv ca este posibil sa vorbim despre domenii diferite. Cu ce i-ar incanta pe cei din IT, de exemplu, faptul ca industria auto concediaza masiv? Atat timp cat exista disproportii intre cererea si oferta de candidati, va exista interes si buget pentru recrutare.
Am pastrat ce-i mai bun pentru final: aceste vremuri sunt perfecte pentru a va imbogati baza de date de candidati, indiferent ca sunteti companie de recrutare sau departament de resurse umane. Chiar daca cei care trimit masiv CV-ul acum nu sunt eligibili pentru proiectele in curs, ganditi-va la viitor! Intotdeauna listele preexistente de candidati sunt mana cereasca si aur pentru proiectele de recrutare ce debuteaza.
Nu va fi un an usor, dar cu siguranta va fi unul interesant. Mult succes tuturor!
Ultimele articole 
Categorii
Arhiva pe luni
- March, 2010
- January, 2010
- December, 2009
- October, 2009
- September, 2009
- June, 2009
- May, 2009
- April, 2009
- March, 2009
- February, 2009
- January, 2009
- December, 2008
- November, 2008
- October, 2008
- September, 2008
Contacteaza-ne
Daca vrei sa iei legatura cu noi poti folosi formularul de contact.
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter-ul MyRecruiter ca sa fii la curent cu ultimele noutati.

